Vizita lui MACRON în China deranjează Moscova. Rusia nu mai vrea ca Beijingul să aibă rol de mediator în privința războiului din Ucraina

Vizita lui MACRON în China deranjează Moscova. Rusia nu mai vrea ca Beijingul să aibă rol de mediator în privința războiului din Ucraina
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 06/04/2023, 21:17

Administraţia Vladimir Putin a sugerat, joi, excluderea rolului de mediator al Chinei în conflictul militar dintre Rusia şi Ucraina, subliniind că în acest moment nu se întrunesc condiţiile pentru oprirea confruntărilor militare.

Întrebat despre sugestia preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, ca Beijingul să exercite influenţă asupra Moscovei pentru negocieri în sensul opririi războiului din Ucraina, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat:

„Sigur că Administraţia Chinei dispune de un potenţial formidabil şi eficace în domeniul serviciilor de mediere. Dar situaţia din Ucraina este complexă, nu există perspective de soluţionare politică. În acest moment, nu avem altă soluţie decât continuarea operaţiunii militare speciale”, a subliniat Dmitri Peskov, potrivit MEDIAFAX.

Emmanuel Macron, în vizită la Beijing

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a fost întâmpinat joi la Beijing de omologul său chinez, Xi Jinping, ca parte a unei vizite oficiale a liderului francez în China.

Încă dinaintea întâlnirii, Macron a atras atenția asupra faptului că, din punctul său de vedere, statele occidentale nu ar trebui să renunțe la relațiile bune cu Beijingul, mai ales având în vedere apropierea Chinei de Rusia din ultima vreme.

Potrivit liderului francez, o relație bună a Occidentului cu China este foarte importantă, mai ales în contextul războiului pornit de Rusia împotriva Ucrainei, arartă Reuters.

Întrebat despre preocupările occidental referitoare la faptul că Beijingul ar putea lua în considerare trimiterea de arme Moscovei, Macron a spus că orice națiune care ar face acest lucru ar fi complice la o încălcare a dreptului internațional.

Aceasta este prima vizită a lui Macron în China din 2019, iar înaintea acesteia, președintele francez a discutat cu omologul său american, Joe Biden, despre implicarea președintelui chinez Xi Jinping în grăbierea încheierii războiului din Ucraina. Cu toate acestea, Washingtonul este sceptic față de planul de pace al Beijingului.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i s-a alăturat și ea lui Macron la Beijing, aceasta fiind prima vizită a sa de când a preluat funcția de președinte al Comisiei, acum mai bine de trei ani.

Atât Macron, cât și von der Leyen, au spus că vor să convingă China să-și folosească influența asupra Rusiei pentru a aduce pacea în Ucraina sau cel puțin să descurajeze Beijingul să-și susțină în mod direct aliatul în conflict.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Cine este câştigătorul marelui premiu de la Loto 6 din 49. Norocosul şi-a ridicat premiul...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Când intră alocațiile pe card în luna decembrie 2024: Suma de bani pe care copiii...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Ciclonul Pauline lovește România cu forța unui uragan. Vânturi turbate, ninsori abundente 
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Cum s-a produs accidentul care i-a curmat viața balerinului Vladimir Shklyarov: „Este imposibil de înțeles”
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ce au descoperit cercetătorii după ce i-au învățat pe șobolani să conducă?